Marvel City » Elizabeth Olsen vrea să revină în MCU ca Scarlet Witch
Actrița Elizabeth Olsen în rolul de Scarlet Witch - captură din Doctor Strange in the Multiverse of Madness

Elizabeth Olsen vrea să revină în MCU ca Scarlet Witch

Actrița Elizabeth Olsen, cea care interpretează rolul personajului Scarlet Witch, vrea să revină în Marvel Cinematic Universe cât mai curând, conform unui interviu susținut la Comfest Con 2023. Ultima dată când a jucat rolul Wandei Maximoff a fost în filmul Doctor Strange in the Multiverse of Madness. Deși în general este o supereroină, personajul a fost recent într-o pasă întunecată, care s-a declanșat în momentul în care Vision, iubitul ei, a fost ucis. Perioada în care demonii din interior au pus stăpânire pe ea a continuat în serialul WandaVision și a culminat în Doctor Strange 2.

Actrița Elizabeth Olsen nu a putut să ne spună prea multe lucruri de teamă că ne va da spoilere, însă a declarat că vrea să se întoarcă în MCU. Acesta e răspunsul pe care l-a oferit actrița la întrebarea „Ce ți-ai dori să faci mai departe în MCU?”: „Ei bine, să fiu sinceră, dacă ar fi să-ți spun exact ce mi-aș dori să fac, cred că aș da spoilere. Și asta deoarece Kevin Feige ne întreabă mai mereu ce vrem să facem cu personajul și apoi el aplică ce spunem. Așa că nu știu dacă vă pot împărtăși ce aș face, dar vreau neapărat să revin!”

Va reveni Scarlet Witch în serialul Agatha: Coven of Chaos?

Va reveni Scarlet Witch în serialul Agatha: Coven of Chaos?
Va reveni Scarlet Witch în serialul Agatha: Coven of Chaos?

Știm cu toții că pe la finalul acestui an sau la începutul anului viitor vom primi serialul Agatha: Coven of Chaos, povestea fiind bazată pe Agatha Harkness, vrăjitoarea care i-a făcut zile fripte Wandei Maximoff în WandaVision. Zvonurile spun că Scarlet Witch va reveni și în acest serial, deși actrița Elizabeth Olsen a negat mai demult aceste speculații. Însă dacă într-adevăr își dorește să revină cât mai repede, atunci acest show ar fi cel mai plauzibil pentru revenirea ei. Altfel, alte opțiuni sunt filmele Avengers: The Kang Dynasty și Avengers: Secret Wars, dar și mult vehiculatul Doctor Strange 3, însă niciuna dintre aceste producții nu va avea premiera mai repede de 2025.

Cum ar putea reveni Wanda Maximoff?

Va fi interesant de văzut și modul în care va fi readusă Wanda, fiindcă nu e suficient de clar dacă a murit sau nu în Doctor Strange in the Multiverse of Madness. Varianta din universul principal ar putea să fi supraviețuit într-un final evenimentelor din film, iar dacă o vom vedea în viață posibil o vom vedea revenind chiar la calea cea bună.

În același timp nu ar fi exclus ca Marvel Studios să păstreze misterul soartei sale până la filmele Avengers, dar să ne-o ofere pe actrița Elizabeth Olsen jucând rolul unei variante a Wandei Maximoff în Agatha: Coven of Chaos, poate chiar a celei din universul 838, de la care varianta „principală” de Scarlet Witch voia să îi fure copiii.

Magneto, alături de Scarlet Witch și fratele ei, Quicksilver, în benzile desenate Marvel Comics
Magneto, alături de Scarlet Witch și fratele ei, Quicksilver, în benzile desenate Marvel Comics

În benzile desenate, până în 2015 se credea despre Wanda că este o mutantă și nu chiar vrăjitoare (ba chiar se presupunea că este fiica supervillainului Magneto), însă într-un final ne-a fost dezvăluit faptul că de fapt ea și fratele ei sunt oameni cu superputeri dobândite în urma unor experimente efectuate de către High Evolutionary, supervillainul care va apărea în filmul Guardians of the Galaxy, Vol. 3. În universul 838 avem confirmarea că există mutanți, așadar nu ar fi exclus ca Wanda de acolo să fie (sau cel puțin să creadă că e) și ea o mutantă, la fel cum e în Marvel Comics.

Voi ce părere aveți? Când și cum ar putea să revină Elizabeth Olsen în rolul supereroinei Scarlet Witch?

Post navigation

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Primul episod Secret Invasion s-a terminat într-un mod ȘOCANT!

Filmul Ant-Man and the Wasp: Quantumania a primit un nou trailer înainte de lansare

DC Studios a anunțat 5 filme și 5 seriale din noul univers cu supereroi DC!

Secret Invasion – totul despre storyline-ul Marvel Comics care stă la baza unui nou serial!