Deși filmul Shazam! Fury of the Gods face parte din DC Extended Universe, regizorul David F. Sandberg spune despre acesta, într-un interviu pentru revista Total Film, că seamănă cu filmele Avengers din Marvel Cinematic Universe.
„[Fury of the Gods] e ca un film mini-Avengers. Așa văd acest film fiindcă sunt foarte multe personaje. Ai toți acești eroi, ai mulți răufăcători, ai chiar și monștri… e un film care vine cu multe la pachet în timpul său de rulare. Și e destul de complicat să faci o astfel de producție. Doar filmează și pune pe scenă vreo 11 personaje jucând aceeași scenă… Unde îi pui pe toți? E foarte dificil!” sunt cuvintele rostite de către regizorul celui de-al doilea film care îi va avea pe actorii Zachary Levy și Asher Angel în rolul principal.
Regizorul a făcut o comparație și cu primul film Shazam!
„La primul nostru film am avut un buget mai mic și a fost un film mai mic. S-a simțit de parcă nu putem să concurăm cu celelalte filme cu supereroi când era vorba de acțiune și amploarea acesteia, așa că a trebuit să ne concentrăm pe personaje și pe umor, ceea ce a făcut filmul să fie unul diferit. Însă pentru cel de-al doilea film avem mai multe resurse financiare, deci vom putea chiar concura cu celelalte filme cu supereroi.”, a adăugat David F. Sandberg.

„Shazam! Fury of the Gods este un film despre familie”
Continuarea primului film se va concentra în continuare pe Shazam!, dar și pe familia sa, formată din prieteni, conform regizorului. „[Fury of the Gods] este încă filmul lui Shazam, dar este și despre familie”. După cum probabil deja bine știți din primul film, Familia Shazam este formată din adolescenți supereroi care luptă împotriva infracțiunilor, aceștia căpătând puteri tocmai de la Billy Batson AKA Shazam.
Regizorul a mai adăugat pe final: „Toți [adolescenții] sunt supereroi de ceva timp, încercând să oprească infracțiunile și să salveze cât mai mulți oameni, dar încă nu excelează la partea asta, locuitorii orașului Philadelphia ajungând să îi numească Fiasco-urile din Philly.”
Viitorul lui Shazam este neclar în universul DC
Nefiind anunțat vreun material de către James Gunn în lista de filme și seriale care vor face parte din DC Universe (DCU), viitorul acestui supererou este momentan incert. Ce e sigur e că aceste producții anunțate de co-directorul DC Studios sunt doar o parte din prima fază, deci este posibil ca Shazam să fie implicat și în viitoarele proiecte DC.
Zachary Levi, superstarul de la Hollywood care interpretează rolul supereroului a dat de înțeles mai demult că soarta personajului depinde mult și dacă a doua parte a filmului său va avea succes din punct de vedere comercial.
Îl doriți în continuare pe marile ecrane pe Shazam? Mergeți la film! Shazam! Fury of the Gods are premiera în România în data de 17 martie 2023.