Marvel City » Totul despre scenele de final din Shazam! Fury of the Gods
Shazam 2 nu a fost întocmai pe placul criticilor

Totul despre scenele de final din Shazam! Fury of the Gods

Atenție! Acest articol despre scenele de final din filmul Shazam! Fury of the Gods, produs de DC Studios, conține diverse SPOILERE. Recomandarea noastră e să citiți mai departe acest articol numai dacă ați văzut deja filmul!

Shazam! 2 a avut avanpremiera aseară la cinema, filmul e plin de acțiune și de comedie, iar Gal Gadot a jucat un rol foarte important ca Wonder Woman în acest film. Numai că, scenele de după finalul filmului nu au legătură cu Wonder Woman. Sau poate că totuși au oarecum.

Câte scene de final sunt în Shazam! 2

Așa cum ne-au obișnuit deja cei de la Marvel Studios cu scenele lor post-credits, au împrumutat de mult timp acest obicei și cei de la DC Studios, Shazam! Fury of the Gods având prin urmare nu una, ci două astfel de scene.

Două scene de final care s-ar putea să nu aibă nicio importanță pentru viitorul universului, deoarece știm foarte bine că, în vară, The Flash va reseta totul cu un Flashpoint, foarte similar cu întâmplările din benzile desenate DC Comics, ba chiar știm și că, în funcție de cum va puncta Fury of the Gods la box office, se va lua o decizie privind viitorul lui Shazam în DCU, viitorul univers DC, care va începe în 2025.

Shazam este invitat să se alăture echipei de supereroi Justice… Society

Emilia Harcourt și John Economos merg să îl invite pe Shazam în Justice Society of America
Emilia Harcourt și John Economos merg să îl invite pe Shazam în Justice Society of America

În prima dintre scenele de final, ne sunt prezentați oamenii Amandei Waller, John Economos și Emilia Harcourt, plimbându-se printr-o pădure, pentru a-l găsi pe Billy Batson AKA Shazam, pentru a-l recruta. Shazam este văzut prostindu-se prin pădure, luând la țintă diverse doze și sticle, folosindu-și puterile sale de a lansa fulgere din degete.

Întrebat dacă ar dori să se alăture echipei „Justice… ”, Billy îi întrerupe pe cei doi și acceptă imediat oferta, crezând că este vorba de Justice League, superechipa din care face parte și Wonder Woman, femeia fantastică față de care are simpatii.

Cei doi îl corectează, spunându-i că este vorba de fapt de Justice Society of America, cei care ne-au fost introduși pentru prima dată în DCEU în filmul Black Adam. Dezamăgit de acest lucru, Shazam începe să facă glume despre denumirea echipei, fiindcă poate fi ușor confundată cu Justice League. John și Emilia devin exasperați și renunță la a mai discuta cu Billy, plecând de acolo.

Îl vom vedea vreodată pe Billy Batson în JSA?

Având în vedere că viitorul lui Shazam este incert în viitorul DCU, la fel și viitorul echipei Justice Society of America, este posibil să nu îl vedem prea curând pe Billy Batson făcând parte din această superechipă. Posibil ca această scenă să fi fost una care să îi aducă pe Black Adam și pe Shazam într-o confruntare directă, însă foarte probabil Black Adam nu mai face parte din planurile lui James Gunn și Peter Safran.

Pe de altă parte, este posibil ca această scenă să fie de fapt deja una care are loc DUPĂ evenimentele care se vor petrece în filmul The Flash. Știm sigur că Amanda Waller va fi implicată în viitoarele producții DC Studios, fiindcă vom primi serialul Waller undeva prin 2025-2026. În cazul în care Shazam! Fury of the Gods va fi un film de succes, nu este exclus ca DC Studios să apeleze la această variantă.

Mr. Mind revine și în acest film

Mr. Mind a fost prezent într-o scenă de final și în primul film Shazam!
Mr. Mind a fost prezent într-o scenă de final și în primul film Shazam!

În a doua scenă de final ne este prezentată o celulă dintr-o închisoare, cu pereții plini de hieroglife și o mică ilustrare ce reprezintă uciderea lui Shazam. Această încăpere este celula lui Dr. Thaddeus Sivana, care a înnebunit treptat, după ce a fost capturat în primul film.

La fereastră a apărut și Mr. Mind, viermele care ne-a fost prezentat și într-o scenă de final din primul film Shazam. Dr. Sivana ne-a fost prezentat ca fiind foarte disperat și i-a reproșat viermelui că au trecut deja 2 ani de când Mr. Mind i-a spus că are un master plan, dar pe care încă nu l-a pus în aplicare și pe care nici măcar nu l-a dezvăluit. Mr. Mind i-a amintit lui Sivana că e doar un vierme, prin urmare nu se poate deplasa repede dintr-un loc în altul, după care și-a amintit că mai are ceva de rezolvat și a plecat, spre exasperarea lui Sivana.

Această scenă este din nou una care s-ar putea să nu aibă niciun impact asupra viitoarelor producții DC Studios, având în vedere că viitorul lui Shazam este incert în DCU. Și chiar dacă Billy Batson ar avea un viitor în DCU, nu știm însă în ce măsură va altera Flashpoint evenimentele petrecute în viața lui Shazam.

Voi ce părere aveți? Îl vom vedea pe Shazam în JSA, în viitorul DCU? Dar pe Sivana și pe Mr. Mind în DCU?

Post navigation

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ant-Man and the Wasp: Quantumania e în topul negativ al filmelor MCU pe Rotten Tomatoes

Kang the Conqueror – cum a ajuns supervillainul în Quantum Realm?

Green Arrow revine în Arrowverse, pentru un episod special din ultimul sezon The Flash!

Spider-Man 4: provocări pe care le va întâmpina Peter Parker după ce a fost uitat